fd
cauta in site
 
Promovarea comportamentului civic ecologic în România și Serbia
2008-01-17

Proiectul Modele de comportamente de protecție a mediului și de asimilare a valorilor ecologice în zona transfrontalieră a fost inițiat de Centrul Euroregional pentru Democrație din Timișoara în parteneriat cu Primăria Dudeștii Vechi, Grupul Școlar Mihai Eminescu din Jimbolia, Școala Milos Crnjanski din Kikinda și Primăria Melenci, Serbia. Proiectul este implementat pâna în luna august 2008 cu fonduri ale Uniunii Europene prin Programul de Vecinătate România - Serbia Phare CBC 2005. Valoarea finanțării acordate este de 44 840 euro.

Proiectul urmărește identificarea unor modele de campanie de educare și informare a cetățenilor din cele patru localități din România și Serbia în vederea promovării unor comportamente de protecție a mediului.

Pentru atingerea scopului proiectului, printre activitățile principale realizate până în prezent se numără:
    Formarea grupurilor de inițiativă în fiecare din cele patru localități pilot, grupuri compuse din câte 6 tineri și un coordonator local
    Organizarea a două sesiuni intensive de training în vederea instruirii grupurilor de inițiativă pe tema educației ecologice și a metodelor de stimulare a comportamentului ecologic în rândul cetățenilor.

Pașii următori în cadrul acestui proiect includ:
    Realizarea în fiecare din cele patru localități a unei campanii de informare și educare a cetățenilor cu privire la importanța problemelor de mediu și la necesitatea implicării active a acestora în activități civice de protejare a mediului înconjurător
    Implicarea efectivă a cetățenilor și a instituțiilor publice locale din cele patru localități într-un exercițiu de comportament civic ecologic
    Distribuirea de materiale informative pentru promovarea comportamentului ecologic în localități limitrofe celor patru localități pilot.

Pentru mai multe informații despre acest proiect vă rugăm să contactați Centrul Euroregional pentru Democrație la adresa: Str. Semenic nr. 10, Timișoara, telefon 0256 221471/ 221472, e-mail: zbereczki@regionalnet.org. Persoană de contact: Zoltan Bereczki, manager proiect.
2024-04-25
Hacked by Om3G4

Imi plac curvele maxim!

2017-09-18
ƞcoala Regională de Vară a Tinerilor Antreprenori
În perioada 11-16 septembrie 2017, AsociaĆŁia pentru Promovarea Femeii din RomĂąnia (APFR), Ăźn parteneriat cu Centrul Euroregional pentru Democrație (CED), a organizat Școala Regională de Vară a Tinerilor Antreprenori “Antreprenor5Vest”, Ăźn stațiunea Secu, Caraș-Severin.
2016-06-14
Cooperare romĂąno-norvegiană pentru Ăźmbunătățirea accesibilizării universităților și bibliotecilor universitare din Regiunea de Vest
În perioada 4 – 9 iunie 2016, echipa Centrului Euroregional pentru Democrație (CED) a efectuat o vizită de studiu la Halden și Oslo, Norvegia, pentru a pune bazele unui schimb de know-how romĂąno – norvegian, Ăźn domeniul accesibilității universităților și bibliotecilor universitare pentru persoanele cu dizabilități.
2016-01-15
xploit.my.id
Centrul Euroregional pentru Democrație (CED), Ăźn parteneriat cu Școala de Management din Fribourg, Elveția, lansează site-ul proiectului „Universități all-inclusive: Proiect pentru Ăźmbunătățirea serviciilor de accesibilizare ale universităților, adresate studenților cu dizabilități”.

Arhiva stiri

IMP@CT - buletin lunar
Nu pierdeti aceste oportunitati !
 
Home | Despre noi | Programe | Parteneri | Arhiva stiri | Legaturi utile | Harta site | Contact
Centrul Euroregional pentru Democratie © Copyright 2007